Manchester United l-a transformat pe Sergej Milinkovic-Savic (22 de ani), viitorul adversar al FCSB-ului în 16-imile Europa League, în principala țintă a perioadei de transferuri din această iarnă, iar presa engleză anunță că Jose Mourinho pregătește o sumă mai mare decât cea plătită pentru transferul lui Paul Pogba.
„Diavollii” vor cu orice preț un mijlocaș care să li se alăture lui Paul Pogba și Nemanja Matic, iar jucătorul perfect identificat de Jose Mourinho are un preț exorbitant. Aflat la al treilea sezon sub culorile lui Lazio, Sergej Milinkovic-Savic are un preț incredibil fixat de Claudio Lotito, președintele romanilor: 113 milioane de euro!
Milinkovic-Savic și Immobile, golgheterul lui Lazio, sunt cei mai importanți jucători ai adversarei FCSB-ului
Pentru a se apropia de suma cerută de laziali, United ar pregăti o ofertă de 108 milioane de euro, potrivit Sunday Express. În cazul în care englezii vor înainta oferta și Lazio va accepta propunerea, Milinkovic-Savic ar deveni cel mai scump jucător cumpărat vreodată de gruparea de pe Old Trafford, urmând să depășească cu opt milioane de euro suma plătită lui Juventus în schimbul lui Paul Pogba.
Considerat un mijlocaș perfect, „box to box”, care face foarte bine ambele faze ale jocului, Milinkovic-Savic a intrat și în atenția lui Juventus, Arsenal și Manchester City.
Venit de la Genk, în 2015, pentru doar 18 milioane de euro, sârbul de 22 de ani a strâns 93 de meciuri pentru Lazio și a marcat de 16 ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER